Art. 38 [interdicţia renunţării la drepturile prevăzute de lege]

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

#00491

Nu este susceptibil de abuz dreptul salariatului de a refuza diminuarea drepturilor sale recunoscute de lege.

#00492

Art. 38 nu împiedică pe angajator să renunţe la drepturile constituite exclusiv în favoarea sa, chiar dacă dreptul respectiv este consacrat printr-o normă imperativă, cu excepţia situaţiei în care

#00493

Spre deosebire de salariat, angajatorul din sectorul privat este îndrituit să renunţe la drepturile sale, cu singura condiţie de a nu aduce atingere unei norme imperative. În schimb, posibilitatea

#00494

Având în vedere intepretarea gramaticală, precum şi sancţiunea nulităţii absolute, rezultă că norma instituită de art. 38 din Codul muncii are caracter imperativ.

#00495

Având în vedere dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, este lovită de nulitate absolută convenţia prin care salariatul renunţă la indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la

#00496

Dispozitiile art. 38 si 170 C. muncii, avand ca efect interdictia pentru salariati de a renunta in tot sau in parte la drepturile salariale, precum si nulitatea actelor de acceptare

#00497

Dispoziţiile art. 38 din Codul muncii nu contravin art. 45 din Constituţie. Astfel textul constituţional, consacrând posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ, a

#00498

Art. 38 nu încalcă principiul libertăţii contractuale, care, de altfel, nu este un principiu constituţional. Libertatea contractuală cunoaşte limite rezonabile impuse de raţiuni de ocrotire a unor interese publice şi

#00499

Interdictia de a renunta la drepturile conferite de lege include nu numai drepturile consacrate prin acte normative, ci si pe cele stabilite prin negocieri colective sau individuale.

#00500

Art. 38 C. muncii nu consacra teoria drepturilor castigate; cu alte cuvinte, textul nu interzice partilor acordul cu privire la un nivel al drepturilor inferior celui stabilit prin negocierea individuala