(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricție sau preferință, întemeiat(ă) pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acțiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane față de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acțiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporționale, adecvate și necesare.
(5) Hărțuirea constă în orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnității unei persoane și duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
(6) Discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârșit(ă) împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de persoane.
(7) Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o acţiune în justiţie cu privire la încălcarea drepturilor legale sau a principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Orice comportament care constă în a dispune, scris sau verbal, unei persoane să utilizeze o formă de discriminare, care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2), împotriva uneia sau mai multor persoane este considerat discriminare.
(9) Nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restricția sau preferința în privința unui anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activității în cauză sau a condițiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerințe profesionale esențiale și determinante, cu condiția ca scopul să fie legitim și cerințele proporționale.
(10) Orice tratament nefavorabil salariaţilor şi reprezentanţilor salariaţilor aplicat ca urmare a solicitării sau exercitării unuia dintre drepturile prevăzute la art. 39 alin. (1) este interzis.
Art. 5 [egalitatea de tratament]
O problemă practică deosebită este probarea hărțuirii morale ascendente, când conduita ostilă poate îmbrăca forme aparent neutre, cum ar fi: corespondența administrativă repetitivă, sesizările multiple sau contestarea sistematică a deciziilor. Regula specială din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește că victima trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărțuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condițiile legii, și că intenția de a prejudicia nu trebuie dovedită. Această structură deplasează accentul de pe demonstrarea intenției autorului către demonstrarea efectelor și a caracterului sistematic, elemente definitorii ale noțiunii de hărțuire morală. În același timp, aplicarea practică...
Gestionarea hărțuirii exercitate de un salariat asupra angajatorului prin plângeri repetate, abuzive, ridică dificultăți practice, deoarece angajatorul este simultan obligat să ofere un mecanism de analiză a plângerii și să aplice, atunci când este cazul, sancțiuni disciplinare, fără ca sancționarea să reprezinte o măsură de represalii. Metodologia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 970/2023 impune instituirea unei comisii sau a unei persoane responsabile, organizarea unui registru de semnalare, întocmirea unui raport de caz într-un termen scurt și finalizarea soluționării într-un termen maximal, asigurând confidențialitate și dreptul victimei de a opta pentru o soluționare externă. În același sens, Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind...
Drepturile de care beneficiază salariatul pot fi folosite fie ca mecanisme de protecție, fie ca instrumente de presiune instituțională, iar granița juridică dintre cele două ipostaze poate avea relevanță pentru reacția disciplinară și pentru riscul de victimizare. Standardul general al exercițiului drepturilor este stabilit de art. 15 din Codul civil, care interzice exercitarea unui drept în scop vătămător sau într un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe. În același sens, dispozițiile art. 8 din Codul muncii consacră principiul bunei-credințe, ca bază a raporturilor de muncă, precum și principiul consultării și informării reciproce, ca temeiuri pentru buna desfășurare a relațiilor...
Hărțuirea morală la locul de muncă reprezintă un tip de conduită care poate aparține atât superiorului, cât și de subalternului, iar această simetrie are consecințe practice directe în materia protecției managerilor și a reprezentanților angajatorului. Definiția legală relevantă se regăsește în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care califică drept hărțuire morală la locul de muncă orice comportament exercitat asupra unui angajat de către un alt angajat, inclusiv de către un subaltern, dacă are drept scop sau efect deteriorarea condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor ori demnității, afectarea sănătății sau compromiterea viitorului profesional. Această abordare...
RIL: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2, în dosarul nr. 24/2015, a stabilit că: “În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit.
CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea
CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea
CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si
CJUE. Discriminare pe motive de handicap Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament Faptul ca salariatul se afla in situatie de incapacitate
Dispozitiile Codului muncii privitoare la egalitatea de tratament sunt in concordanta cu dispozitiile internationale in materie, fie ca vorbim despre dispozitii care se refera la egalitatea de remuneratie, fie ca