(1) Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator programului normal de munca, se stabileste prin hotarare a Guvernului, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor. In cazul in care programul normal de munca este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculeaza prin raportarea salariului de baza minim brut pe tara la numarul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(11) Prin hotarare a Guvernului se poate stabili o majorare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la alin. (1), diferentiat pe criteriile nivelului de studii si al vechimii in munca.
(12) Toate drepturile si obligatiile stabilite potrivit legii prin raportare la salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se determina utilizand nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevazut la alin. (1).
(2) Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara.
(21) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit în condiţiile alin. (1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(22) Prevederile alin. (21) se aplică şi pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.
(3) Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Aceste dispozitii se aplica si in cazul in care salariatul este prezent la lucru, in cadrul programului, dar nu poate sa isi desfasoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu exceptia grevei.
(4) Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este adus la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului.
CAPITOLUL 2 – Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată
Art. 1641 [respecarea legislatiei muncii in achizitiile publice]
In elaborarea documentelor standard, formularelor si modelelor-cadru, ghidurilor, manualelor si a altor instrumente operationale, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice va avea in vedere, pentru asigurarea respectarii de catre operatorii economici a obligatiilor aplicabile in domeniul relatiilor de munca, atat prin documente de calificare, cat si in executarea contractului si in aplicarea prevederilor art. 51 si 55 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 38 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare, principiul promovarii negocierilor colective si respectarea de catre operatorii economici a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 165 [domeniul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată]
Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară prevăzut de lege.