Incetarea contractului individual de munca, in baza art. 56 lit. d) si e) C. muncii, nu atrage incidenta dispozitiilor privitoare la concedierea colectiva, avand in vedere ca din prevederile art. . .
Andrei Săvescu
#01147
Dispozitiile privitoare la concedierea colectiva vor fi incidente pentru orice angajator si au in vedere orice fel de contracte de munca, inclusiv contractele pe durata nedeterminata, cu timp partial, cu. . .
#01150
Obligaţia în sarcina angajatorului de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în scopul punerii de acord, este o obligaţie de diligenţă, ceea ce înseamnă că. . .
#01151
Renunţarea legiuitorului la obligaţia angajatorului de a întocmi un plan de măsuri sociale sau de alt tip, potrivit legii, deşi este concordantă cu Directiva Consiliului nr. 98/59/CEE privind armonizarea. . .
#01152
În cazul în care la nivelul angajatorului funcţionează o organizaţie sindicală reprezentativă şi una nereprezentativă, angajatorul este obligat să deruleze consultări cu ambele, în temeiul art. 69 din Codul. . .
#01153
Obligaţia angajatorului de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, se consideră îndeplinită după două rânduri de astfel de consultări, chiar dacă angajatorul îşi menţine. . .
#01154
Dispoziţiile art. 69 şi art. 70 din Codul muncii nu sunt pe deplin conforme cu dispoziţiile Directivei nr. 98/59/CE a Consiliului din 20.07.1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare. . .
#01155
Avand in vedere ca nici in Codul muncii si nici in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor. . .
#01156
Nerespectarea criteriilor privitoare la ordinea de prioritate pentru concedierea salariaţilor nu atrage nulitatea deciziei de concediere dacă se dovedeşte că aceasta s-a întemeiat pe o cauză reală şi serioasă dintre. . .
#01158
Deşi instituie obligaţia angajatorului de a notifica inspectoratului teritorial de muncă proiectul de concediere colectivă, Codul nu conţine nici o dispoziţie privitoare la atribuţiile acestuia legate de proiect. . .
#01159
În vederea reducerii sau înlăturării efectelor negative ale concedierii colective, practica statelor cu economie de piaţă dezvoltată a fixat o serie de măsuri, cum ar fi: înlocuirea contractelor de. . .
#01160
Termenul de 30 de zile calendaristice prevazut de art. 72 alin. (1) C. muncii nu se confunda cu termenul de preaviz acordat fiecarui salariat si care incepe sa curga pentru. . .
#01161
Comunicarea la care se refera art. 74 alin. (2) C. muncii trebuie sa se faca personal fiecarui salariat concediat. Nimic nu-l impiedica insa pe angajator sa realizeze concomitent si o. . .
#01163
Dispozitiile art. 74 C. muncii isi gasesc incidenta numai in cazul in care a avut loc o concediere colectiva, iar nu si una individuala. De asemenea, o conditie pentru reangajarea. . .
#01164
Aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 74 C. muncii conduce la concluzia ca nici in cazurile reglementate de art. 64 alin. (1) C. muncii, cand angajatorul este obligat sa propuna. . .
#01165
Spre deosebire de reglementarea anterioara, care permitea angajatorului sa opteze intre a acorda preaviz si a plati salariatului o indemnizatie egala cu jumatate din salariul lunar de baza, reglementarea actuala. . .
#01166
Imprejurarea ca salariatul primeste salariul corespunzator perioadei preavizului nu este de natura sa conduca la concluzia ca si-a dat acordul cu privire la masura concedierii, continuand sa subziste asadar dreptul. . .
#01167
În conformitate cu art. 38 din Codul muncii, salariatul nu poate renunţa la termenul de preaviz. . .
#01168
Nu este posibilă renunţarea anticipată la termenul de preaviz, având în vedere dispoziţiile art. 11 din Codul muncii. După emiterea deciziei de concediere însă, salariatul poate renunţa la termenul. . .
#01169
Absenţele nemotivate în perioada termenului de preaviz nu determină suspendarea acestuia, ci încetarea contractului individual de muncă. . .