art. 65

Art. 65 [concedierea pentru motive obiective]

(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

#01057

Sunt cauze reale şi serioase reorganizarea activităţii, transformările tehnologice şi dificultăţile economice (deşi opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară modificării

#01058

Nu se întemeiază pe o cauză reală şi serioasă, ci este fictivă, desfiinţarea postului urmată la scurt timp de angajarea altei persoane pe acelaşi post.

#01059

Este legală concedierea dispusă în baza art. 65 din Codul muncii şi în cazul în care atribuţiile salariatului concediat nu au fost înlăturate, fiind împărţite unor salariaţi existenţi.

#01060

Desi angajatorul este singurul indreptatit sa aprecieze existenta dificultatilor economice sau oportunitatea tranformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii (desi opinia autorului se refera la varianta initiala a art. 65 alin.

#01061

Instanţa judecătorească sesizată de salariat poate să verifice numai împrejurarea dacă reorganizarea are ca scop menţinerea competitivităţii angajatorului, nefiind îndrituită să se implice în elaborarea şi aplicarea strategiei de

#01062

Mutarea angajatorului în altă localitate, neînsoţită de desfiinţarea locului de muncă al salariatului, nu-l îndreptăţeşte pe angajator să procedeze la concedierea disciplinară a salariatului, dacă acesta nu se mai prezintă

#01063

Pot fi exemplificate drept situaţii în care este justificată concedierea în baza art. 65 din Codul muncii următoarele: existenţa unor datorii bancare ale angajatorului, cumulate cu scăderea cifrei de

#01064

Jurisprudenţa a apreciat că sunt motive de reorganizare, care justifică concedierea: îmbunătăţirea calităţii produselor, renunţarea la producerea de produse nerentabile, mutarea angajatorului într-o altă localitate în scopul reducerii costurilor, asigurarea

#01065

Jurisprudenţa franceză a apreciat că nu constituie dificultăţi economice apte să fundamenteze decizia de concediere: reducerea activităţii angajatorului în unele sectoare de activitate sau în unele secţii sau ateliere

#01066

Nu se poate dispune concedierea pe durată determinată. Pentru a evita concedierea, părţile pot recurge la suspendarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor sau să se angajeze consecinţele

#00253

Prin clauza de stabilitate angajatorul garantează salariatului menţinerea postului acestuia o perioadă certă de timp. Stabilitatea pe care o garantează angajatorul este relativă, în sensul că abţinerea de la concediere. . .

#01030

Din cuprinsul art. 65 C. muncii raportat la dispozitiile legale care reglementeaza alte cazuri de incetare a contractului individual de munca, inclusiv concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului. . .

#01031

Nu putem vorbi despre existenta unei cauze reale si serioase a concedierii in ipoteza in care desi se sustine prin decizia de concediere ca s-a urmarit micsorarea costurilor cu salariile. . .

#01032

Desfiintarea postului reclamantului a fost reala si efectiva avand in vedere, pe de o parte, faptul ca ea a fost decisa de organul deliberativ al societatii angajatoare, care are aptitudinea. . .

#01033

Intre motivele apte sa justifice desfiintarea locului de munca, in temeiul art. 65 C. muncii, pot fi mentionate: reorganizarea activitatii, reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor cu salariile, reducerea activitatii, retehnologizarea. . .

#01035

Transformările tehnologice la care se referă art. 65 alin. (1) (deşi opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară modificării prin Ordonanţa. . .

#01036

Noţiunea de loc de muncă, avută în vedere de art. 65 alin. (1), include postul ocupat de salariat şi locul muncii. Postul concretizează în organigrama angajatorului necesarul de personal. . .

#01037

Concedierea trebuie să-l privească pe salariatul care ocupă locul de muncă desfiinţat. Soluţia instituită de art. 65 din Codul muncii diferă astfel de soluţia conţinută de Codul muncii anterior. . .

#01038

Concedierea in baza art. 65 din Codul muncii presupune desfiintarea locului de munca al salariatului concediat, iar nu desfiintarea altor posturi similare, intrucat legea nu prevede posibilitatea angajatorului de a. . .

#01039

Art. 65 exclude posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea salariatului pe baza selecţiei în funcţie de competenţă, dar fără desfiinţarea postului acestuia. Cu alte cuvinte, sub imperiul actualei reglementări. . .

#01040

Prin dificultăţi economice în sensul art. 65 alin. (1) (opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă. . .

#01041

Concedierea dispusa in baza art. 65 din Codul muncii pentru motive care nu tin de persoana salariatului trebuie sa indeplineasca doua conditii de fond: cauza concedierii sa constea in desfiintarea. . .

#01042

Utilizarea de către legiuitor a sintagmei "dificultăţi economice" (opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a. . .

#01043

Suntem în prezenţa unor tranformări tehnologice care justifică desfiinţarea unor locuri de muncă (deşi opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară. . .

#01044

Noţiunea de "reorganizare a activităţii", la care se referă art. 65 alin. (1) (deşi opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul muncii, anterioară. . .

#01045

Mutarea unităţii în altă localitate reprezintă o reorganizare, în temeiul art. 65 din Codul muncii (deşi opinia autorului se referă la varianta iniţială a art. 65 alin. 1 din Codul. . .