Art. 252 [decizia de sanctionare: termen, continut, comunicare]

(1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
(3) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.
(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.
(5) Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

#02196

Instanta sesizata cu o cerere de anulare a deciziei de sanctionare disciplinara poate dispune, in functie de situatia concreta, confirmarea masurii, anularea ei sau inlocuirea sanctiunii aplicate cu una mai

#02197

Termenele de 30 de zile calendaristice la care se refera art. 62 alin. (1) si art. 252 alin. (1) C. muncii sunt, din punctul de vedere al naturii lor juridice,

#02198

Atat termenul de 30 de zile cat si termenul de 6 luni mentionate la art. 252 alin. (1) C. muncii sunt termene de prescriptie.

#02199

Termenul de 30 de zile are natura juridică a unui termen de prescripţie, ceea ce face posibilă incidenţa instituţiilor suspendării şi întreruperi, în conformitate cu dreptul comun. De asemenea,

#02200

Sub aspectul naturii juridice, termenul de 30 de zile este de prescripţie, iar termenul de 6 luni este de decădere.

#02201

Din punctul de vedere al naturii juridice, termenul de 30 de zile este un termen de prescripţie, fiind susceptibil de întrerupere şi suspendare. Însă, termenul de 6 luni este

#02202

Din perspectiva naturii juridice, termenul de 30 de zile este un termen de prescripţie, susceptibil aşadar de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, în timp ce termenul de 6

#02203

Din punctul de vedere al naturii juridice, termenul de 30 de zile este un termen de prescripţie, fiind susceptibil de întrerupere şi suspendare, în vreme ce termenul de 6

#02204

Termenul de 30 de zile, stipulat de art. 252 alin. (1) C. muncii, incepe sa curga de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica sau angajatorul persoana fizica a

#02205

În cazul abaterilor disciplinare cu caracter continuu termenul pentru aplicarea sancţiunii disciplinare se socoteşte de la ultimul act de săvârşire.