Art. 57 [nulitatea contractului individual de muncă]

(1) Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.
(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.
(4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
(6) Constatarea nulităţii şi stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părţilor.
(7) Dacă părţile nu se înţeleg, nulitatea se pronunţă de către instanţa judecătorească.

#00849

Nulitatea contractului individual de munca este o specie a nulitatii actului juridic civil, cu particularitati generate de specificul raporturilor juridice de munca.

#00850

Nulitatea contractului individual de muncă este reglementată pentru prima dată în legislaţia muncii.

#00851

Deşi art. 57 din Codul muncii este lacunar, referindu-se numai la nulitatea absolută, el este deopotrivă aplicabil şi în cazul nulităţii relative. Şi dreptul muncii cunoaşte diviziunea nulitate absolută -

#00852

Şi dreptul muncii, întocmai ca dreptul civil, cunoaşte clasificarea nulităţii în absolută şi relativă. Criteriul de împărţire este acelaşi: natura dispoziţiei legale încălcate la încheierea actului juridic. Astfel, nulitatea

#00853

Atrag nulitatea absolută: încheierea contractului de muncă de către persoana, care potrivit legii nu poate avea calitatea de salariat, cum ar fi minorul care nu a împlinit vârsta de

#00854

Spre deosebire de dreptul comun al nulitatii, in dreptul muncii sunt remediabile si o serie de nulitati absolute ale contractului individual de munca, cum ar fi: indeplinirea ulterioara a conditiilor

#00855

Deşi, în conformitate cu art. 57 alin. (4) din Codul muncii, nulitatea parţială este regula, va opera totuşi nulitatea totală a contractului individual de muncă în cazul în care

#00856

Nulitatea conduce la încetarea contractului individual de muncă numai în situaţia în care operează nulitatea absolută, fără a fi posibilă acoperirea ulterioară a acesteia.

#00857

Şi în dreptul muncii, la fel ca în dreptul civil, îşi găseşte aplicarea principiul salvgardării actului juridic, astfel încât desfiinţarea să privească numai acele efecte care sunt contrare legii.

#00858

In toate cazurile de nulitate, cu exceptia situatiei in care nulitatea este determinata de lipsa studiilor, cel care a prestat munca este indreptatit sa primeasca salariul care i s-ar fi