Deschiderea procedurii insolvenței generează o dificultate practică semnificativă în ceea ce privește delimitarea dintre litigiile care rămân sub imperiul jurisdicției muncii și cele absorbite de procedura insolvenței. Codul muncii fixează în art. 266 obiectul jurisdicției muncii, respectiv soluționarea conflictelor privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale și colective de muncă, iar art. 269 alin. (1) din același cod stabilește competența materială a tribunalului ca primă instanță. Aceste reguli trebuie corelate cu dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care suspendă de drept acțiunile pentru realizarea creanțelor. . .
Revista Română de Dreptul Muncii nr. 4/2025
#02833
După deschiderea procedurii insolvenței, se produce o schimbare de arhitectură decizională care afectează direct validitatea actelor de resurse umane. Astfel, în această procedură specială, conducerea activității debitorului poate rămâne la acesta prin administrator special sub supraveghere, sau poate fi preluată prin ridicarea dreptului de administrare, caz în care practicianul conduce activitatea curentă. În acest context, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență folosește două formule care, în practică, intră în tensiune. Art. 5 pct. 66 lit. g) califică măsurile de restructurare de personal ca activități curente ale debitorului realizate prin administrator special cu avizul. . .
#02832
În procedura insolvenței, preavizul devine un instrument de echilibru între nevoia de restructurare rapidă a averii debitorului și protecția salariatului față de pierderea venitului. Art. 123 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență condiționează încetarea contractului de muncă de respectarea termenelor legale de preaviz, iar art. 123 alin. (8) din aceeași lege prevede că practicianul acordă doar termenul legal de preaviz. Formularea pare problematică, deoarece Codul muncii operează cu un minim legal, nu cu o durată fixă unică a preavizului; prin urmare, durata concretă a preavizului, stabilită prin contractul individual sau. . .