TITLUL I – Dispoziţii generale

Art. 1 [obiectul reglementării]

(1) Prezentul cod reglementeaza domeniul raporturilor de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.
(3) De la prevederile art. 39 alin. (1) lit. m¹), art. 40 alin. (2) lit. j), art. 194 alin. (2) pot fi prevăzute prin legi speciale dispoziţii specifice derogatorii numai pentru raporturile de muncă sau de serviciu desfăşurate de personalul din cadrul serviciilor publice de urgenţă, personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, personalul diplomatic şi consular, magistraţi, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv pentru raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

#00001

Codul muncii a fost adoptat prin Legea nr. 53/2003, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.

#00002

Fac obiectul dreptului muncii raporturile juridice de muncă generate de contractul de muncă, raporturile de muncă ale cadrelor militare permanente, raporturile de muncă ale

#00003

Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt raporturi juridice de muncă, având însă anumite particularităţi, rezultate din aplicarea unor norme de drept public.

#00004

Chiar dacă statutul juridic al demnităţilor publice nu este identic cu cel al funcţiilor publice, persoanele care exercită demnităţi publice se află în raporturi juridice de muncă, prezentând aspecte

#00005

RIL: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 16, în dosarul nr. 15/2016, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231

#00006

Nu constituie raporturi juridice de dreptul muncii raporturile de muncă în care se află persoanele care au exclusiv calitatea de cooperator. Însă dacă persoana în cauză are o dublă calitate

#00007

Raportul juridic de muncă nu este susceptibil de pluralitate de subiecte, putând aşadar exista numai între două persoane. Pe de altă parte, nu poate exista un raport juridice de muncă

#00008

Constituie forme tipice de raporturi juridice de muncă raporturile juridice generate de contractul individual de muncă, precum şi raporturile juridice privitoare la funcţionarii publici,

#00009

Nu se aplică dispoziţiile dreptului muncii în cazul muncii prestate de persoana care lucrează pentru sine, cum ar fi munca exercitată în propria gospodărie, al muncii prestate

#00010

Sunt incidente dispozitiile Codului muncii si in cazul raporturilor juridice de munca ale functionarilor publici precum si in cazul raporturilor juridice de munca ale magistratilor. De asemenea

Art. 2 [subiectele reglementarii]

Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica:
a) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania;
b) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca si care presteaza activitatea in strainatate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator roman, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al carui teritoriu se executa contractul individual de munca este mai favorabila;
c) cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei;
d) persoanelor care au dobandit statutul de refugiat si se incadreaza cu contract individual de munca pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
e) ucenicilor care presteaza munca in baza unui contract de ucenicie la locul de munca;
f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;
g) organizatiilor sindicale si patronale;
h) persoanelor angajate, care prestează muncă legal pentru un angajator cu sediul în România.

#00017

Art. 2 lit. b) din Codul muncii, care se referă la contractul individual de muncă având ca element de extraneitate locul muncii, conţine două derogări de la dispoziţiile art.

#00018

Codul muncii nu se aplică cetăţenilor români angajaţi în străinătate de către angajatori din alte ţări.

#00019

În cazul în care contractul individual de muncă a fost încheiat în Ungaria, între un cetăţean străin, în calitate de salariat, şi un angajator străin, părţile stabilind aplicabilitatea legii olandeze,

#00020

Având în vedere că litigiul dedus judecăţii priveşte un contract individual de muncă încheiat cu un angajator având sediul pe teritoriu german, munca prestându-se de asemenea teritoriul german, în

Art. 3 [libertatea muncii]

(1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit.
(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

#00021

Neingradirea dreptului la munca implica libertatea muncii si stabilitatea in munca. In conditiile economiei de piata, dreptul la munca nu semnifica obligatia statului de a asigura locuri de munca tuturor

#00022

Statul garantează parţial dreptul la muncă, în sensul garantării libertăţii muncii şi stabilităţii muncii. Altminteri, obligaţia statului de a asigura un loc de muncă este numai una de diligenţă.

#00023

Dispoziţiile art. 3 din Codul muncii se referă la libertatea muncii, iar nu la dreptul la muncă, spre deosebire de dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie. Diferenţa dintre

#00024

Ca principiu al dreptului muncii, libertatea muncii are mai multe componente. Astfel, libertatea muncii implica libertatea persoanei de a-si exercita sau nu dreptul la munca, de a hotari unde, pentru

#00025

Libertatea muncii se exprimă sub forma unei opţiunii juridice între libertatea de a munci şi libertatea de a nu munci. La rândul ei, libertatea de a munci implică dreptul

#00026

Încalcă libertatea muncii, fiind prin urmare lovită de nulitate, clauza din contractul individual de muncă prin care se interzice salariatului să părăsească unitatea o anumită perioadă de timp, fără

#00027

Avand in vedere ca dreptul romanesc nu cunoaste institutia nulitatii de drept, textul art. 3 alin. (4), utilizand sintagma "nul de drept", consacra in realitate un caz de nulitate absoluta

Art. 4 [interzicerea muncii forţate]

(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.
(3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile publice:
a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;
b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în condiţiile legii;
d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.

#00028

Exprimarea utilizată de legiuitor la art. 4 alin. (2) din Codul muncii este criticabilă, în sensul că se înţelege că serviciul impus sub ameninţare nu viciază consimţământul, de

#00029

În accepţiunea art. 4 alin. (3) lit. d) din Codul muncii, sfera noţiunii de forţă majoră nu include şi cazul fortuit. Textul art. 4 alin. (3) lit. d) din Codul

#00030

În raport cu dispoziţiile Convenţiei O.I.M. nr. 29/1930 privind munca forţară sau obligatorie, prevederile art. 4 alin. (3) lit. d) din Codul muncii care definesc forţa majoră, nu includ foametea

#00031

Pentru caracterizarea unui eveniment ca forţă majoră trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ trei condiţii: să fie extern, să fie imprevizibil şi să fie invincibil. Nu sunt imprevizibile

Art. 5 [egalitatea de tratament]

(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricție sau preferință, întemeiat(ă) pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acțiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane față de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acțiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporționale, adecvate și necesare.
(5) Hărțuirea constă în orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnității unei persoane și duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
(6) Discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârșit(ă) împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de persoane.
(7) Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o acţiune în justiţie cu privire la încălcarea drepturilor legale sau a principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Orice comportament care constă în a dispune, scris sau verbal, unei persoane să utilizeze o formă de discriminare, care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2), împotriva uneia sau mai multor persoane este considerat discriminare.
(9) Nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restricția sau preferința în privința unui anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activității în cauză sau a condițiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerințe profesionale esențiale și determinante, cu condiția ca scopul să fie legitim și cerințele proporționale.
(10) Orice tratament nefavorabil salariaţilor şi reprezentanţilor salariaţilor aplicat ca urmare a solicitării sau exercitării unuia dintre drepturile prevăzute la art. 39 alin. (1) este interzis.

#00032

RIL: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2, în dosarul nr. 24/2015, a stabilit că: “În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit.

#00033

CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea

#00034

CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea

#00035

CJUE. Discriminare pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri. Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si

#00036

CJUE. Discriminare pe motive de handicap Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament Faptul ca salariatul se afla in situatie de incapacitate

#00037

Dispozitiile Codului muncii privitoare la egalitatea de tratament sunt in concordanta cu dispozitiile internationale in materie, fie ca vorbim despre dispozitii care se refera la egalitatea de remuneratie, fie ca

#00038

Directiva nr. 2006/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei in materie de

#00039

In ceea ce priveste problema prevenirii si sanctionarii discriminarii in dreptul muncii, Codul muncii constituie reglementarea cadru, urmand ca alte acte normative in domeniu – Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind

#00040

Principiul egalităţii de tratament şi al interzicerii discriminării are patru componente. Prima componentă priveşte obligaţia legiuitorului de a asigura poziţia de egalitate juridică între angajatori şi salariaţi, în

#00041

Pentru toate tipurile de discriminare in raporturile juridice de munca, cu exceptia celei bazate pe sex/gen, autoritatea competenta sa constate contraventiile, stabilita prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea

Art. 6 [protecţia salariaţilor]

(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare.
(2) Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.
(3) Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare.
(4) În cazul în care salariaţii, reprezentanţii salariaţilor sau membrii de sindicat înaintează angajatorului o plângere sau iniţiază proceduri în scopul asigurării respectării drepturilor prevăzute în prezenta lege, beneficiază de protecţie împotriva oricărui tratament advers din partea angajatorului.
(5) Salariatul care se consideră victima unui tratament advers din partea angajatorului în sensul alin. (4) se poate adresa instanţei de judecată competente cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare sau anularea situaţiei create ca urmare a tratamentului advers, cu prezentarea faptelor în baza cărora poate fi prezumată existenţa respectivului tratament.

#00050

Prevederile Codului muncii privind protectia sociala a salariatilor sunt in consonanta cu dispozitiile internationale in materie, cum ar fi: Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Declaratia

Art. 7 [libertatea de asociere]

Salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale.

#00051

Libertatea de asociere a salariatilor si angajatorilor este consacrata si de prevederi internationale: Carta sociala europeana, Conventia OIM nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical (ratificata prin Decretul

#00052

Chiar dacă sindicatele şi patronatele reprezintă formele principale de asociere a salariaţilor şi a angajatorilor, totuşi acestea nu sunt singurele, fiind aşadar posibile şi alte forme de asociere, în diverse

Art. 8 [consensualismul, buna-credinţă, informarea, consultarea]

(1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe.
(2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.