Art. 159 [definiţia legală a salariului şi egalitatea de tratament]

(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
(3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.

#01698

Salariul poate fi determinat sau determinabil. Salariul este determinabil în cazul în care se prestează munca în acord, deoarece cuantumul său depinde de rezultatul muncii salariatului, fie muncă individuală

#01699

În cazul în care există neconcordanţă între cuantumul salariului precizat în înscrisul constatator al contractului individual de muncă şi cuantumul menţionat în carnetul de muncă, urmează a se aprecia

#01700

În cazul în care părţile au omis menţionarea salariului în cuprinsul contractului individual de muncă, angajatorul va fi obligat să plătească salariatului, în absenţa unei convenţii, salariul corespunzător funcţiei

#01701

Nu poate deveni imposibil de executat obligaţia angajatorului de a plăti salariul, având în vedere că banii sunt bunuri de gen, iar genus numquam perit.

#01702

Întrucât salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat, dacă din orice motive contractul de muncă este suspendat, neprestându-se munca, suma de bani pe care o primeşte salariatul nu reprezintă

#01703

Spre deosebire de salariul nominal, care constă în suma de bani încasată efectiv de salariat drept contravaloare a muncii depuse, salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii susceptibile

#01704

Salariul constituie şi obiect dar, în aceeaşi măsură, reprezintă şi cauză a contractului individual de muncă. Este obiect întrucât este vorba despre o contraprestaţie a angajatului pentru munca depusă.

#01705

Principiile sistemului de salarizare sunt: principiul negocieri salariilor, principiul prestabilirii salariilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice prin lege, principiul egalităţii de tratament (la muncă egală, salariu egal), principiul

#01706

Principiile sistemelor de salarizare sunt următoarele: principiul descentralizării şi al liberalizării salariilor, principiul salarizării în raport cu pregătirea, calificarea şi competenţa profesională, principiul salarizării după importanţa muncii, complexitatea lucrărilor

#01707

Principiile sistemului de salarizare sunt următoarele: principiul negocierii salariilor, principiul prestabilirii prin acte normative a salariilor din unităţile bugetare, instituţiile şi autorităţile publice, regiile autonome cu specific deosebit, principiul