Art. 21 [clauza de neconcurenţă]

(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
(3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.

#00298

Avand in vedere ca pe parcursul derularii contractului individual de munca, salariatului ii revine sarcina de a nu face concurenta angajatorului, in temeiul obligatiei de fidelitate, stipulata de art. 39

#00299

Clauza de neconcurenţă poate privi toate categoriile de salariaţi, cu funcţii de execuţie sau cu funcţii de conducere, precum şi toate formele de contracte individual de muncă. În ceea

#00300

Nu ar fi valabilă, întrucât ar leza principiul libertăţii muncii, clauza de neconcurenţă prin care s-ar stabilit numai terţii sau numai aria geografică, precum şi calificarea şi ocupaţia/postul/funcţia salariatului în

#00301

În ceea ce priveşte terţii apăruţi după încetarea contractului individual de muncă, dacă prin indicarea în cuprinsul clauzei de neconcurenţă a activităţii interzise nu a fost acoperită şi situaţia

#00302

Având în vedere dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, nu este admisibilă clauza prin care părţile contractului individual de muncă ar stabili eficacitatea clauzei de neconcurenţă şi pe parcursul

#00303

Având în vedere reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor de neconcurenţă şi de plată a indemnizaţiei, în caz de neexecutare a obligaţiei de plată a indemnizaţiei, se poate invoca excepţia de

#00304

În cazul în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a plăti indemnizaţia stabilită prin negocierea clauzei de neconcurenţă, salariatul nu va putea să îşi încalce obligaţiile de neconcurenţă

#00305

Clauza de neconcurenţă nu poate fi denunţată unilateral de nici una dintre părţile contractului individual de muncă, indiferent căreia dintre ele îi aparţinuse iniţiativa includerii ei în contract, având

#00306

Clauza de neconcurenţă nu produce nici un efect faţă de rudele sau afinii salariatului.

#00307

Având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului, clauza de neconcurenţă nu produce efecte asupra rudelor şi afinilor salariaţilor. De asemenea, având în vedere caracterul intuitu personae al contractului individual