Regula privind competență teritorială din art. 269 alin. (2) C. muncii favorizează reclamantul și atunci când reclamantul este angajatorul. Art. 269 alin. (2) C. muncii se referă la sediul reclamantului, însă nu precizează dacă acesta este exclusiv sediul principal ori include și sedii secundare, sucursale sau alte dezmembrăminte organizatorice. În lipsa unei precizări, interpretarea trebuie realizată prin corelare cu regulile procesuale generale privind capacitatea de a sta în judecată. Art. 56 alin. (2) C. pr. civ. permite unei entități fără personalitate juridică să fie parte în judecată dacă este constituită potrivit legii. Includerea sediului secundar ca reper de competență este justificabilă numai dacă există o legătură reală între sediul invocat și raportul de muncă dedus judecății, de exemplu, activitatea efectivă a salariatului s-a desfășurat în cadrul structurii respective sau actele relevante pentru litigiu sunt localizate acolo. Pentru dezvoltări, a se vedea Raluca Dimitriu, Competenţa teritorială în litigiile de muncă. Unele ezitări, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2025. [Marinela Cioroabă]
Art. 267 C. muncii enumeră sindicatele între părțile posibile în conflictele de muncă. În același timp, regula de competență teritorială este formulată în funcție de reclamant, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, care atașează competența tribunalului de domiciliul, reședința, locul de muncă sau sediul reclamantului. Dacă sindicatul figurează ca reclamant, criteriul sediului sindicatului devine reper pentru stabilirea instanței competente, în sensul art. 269 alin. (2) C. muncii, nefiind însă exclusă nici posibilitatea de a se introduce acțiunea la instanţa unde salariatul îşi are domiciliul sau locul de muncă. Însă, dacă acțiunea este introdusă formal de salariat, iar sindicatul are rol de reprezentare procesuală, competența se fixează în funcție de domiciliul, reședința ori locul de muncă al salariatului, nu în funcție de sediul reprezentantului. Pentru dezvoltări, a se vedea Raluca Dimitriu, Competenţa teritorială în litigiile de muncă. Unele ezitări, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2025. [Marinela Cioroabă]
Art. 269 alin. (2) C. muncii stabilește criterii alternative de selectare a instanței competente: domiciliul, reședința, locul de muncă. În logica textului, domiciliul procesual ales nu poate fi un criteriu apt să atragă competența, deoarece ar permite deplasarea competenței prin simpla alegere a unui reprezentant sau a unui mandatar într-o anumită circumscripție. În ceea ce privește criteriul locului de muncă, trebuie avută în vedere legătura factuală reală cu circumscripția instanței. Mai ales în configurațiile de muncă flexibile, devine relevantă necesitatea probării caracterului efectiv al locului de muncă invocat. În sfârșit, trebuie menționat și art. 107 alin. (2) C. pr. civ., aplicabil în completare, care stabilește că instanța rămâne competentă chiar dacă ulterior sesizării pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul. Prin analogie, schimbările ulterioare în siutația reclamantului nu trebuie să destabilizeze forul legal investit. Pentru dezvoltări, a se vedea Raluca Dimitriu, Competenţa teritorială în litigiile de muncă. Unele ezitări, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2025. [Marinela Cioroabă]
În dreptul comun, art. 107 alin. (1) C. pr. civ. consacră regula în materie de competență teritorială, respectiv conferă competență teritorială instanței de la domiciliul ori sediul pârâtului, ca expresie a protecției pârâtului chemat în judecată fără inițiativa sa. În schimb, în dreptul muncii, art. 269 alin. (2) C. muncii conferă o protecție procesuală suplimentară reclamantului, fixând competența la tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul. Regula specială urmărește reducerea costurilor și a dificultăților de deplasare pentru partea care inițiază acțiunea, plecând de la prezumția că reclamantul este, de cele mai multe ori, lucrătorul, partea cea mai vulnerabilă într-un raport juridic de muncă. Determinarea domiciliului și a reședinței, ca repere pentru for, reclamă utilizarea definițiilor din dreptul civil. Art. 87 C. civ. definește domiciliul ca locuința principală declarată, iar art. 88 C. civ. definește reședința ca locuința secundară. Pentru dezvoltări, a se vedea Raluca Dimitriu, Competenţa teritorială în litigiile de muncă. Unele ezitări, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2025. [Marinela Cioroabă]
Delimitarea conflictelor de muncă trebuie să ia în considerare extinderea noțiunii de raport de muncă dincolo de contractul individual de muncă, operată prin modificarea art. 1 și prin introducerea art. 266 indice 1 C muncii (prin Legea nr. 283/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate). Așadar, pe de o parte, și în mod tradițional, jurisdicția muncii vizează conflictele privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, precum și cererile privitoare la raporturile juridice dintre partenerii sociali, în măsura în care acestea sunt stabilite potrivit Codului muncii. Pe de altă parte, ca element de noutate, jurisdicția muncii vizează și raporturile juridice de muncă neîntemeiate pe contract individual de muncă, reglementate prin legi speciale. În același sens, art. 267 Codul muncii include între părțile posibile ale conflictului și părțile unui asemenea raport juridic de muncă, ceea ce deplasează criteriul de calificare de la forma contractuală către substanța relației de muncă. Consecința este că instanța și părțile trebuie să verifice dacă există o prestație realizată pentru și sub autoritatea celeilalte părți, în schimbul unei remunerații, într-o structură de subordonare juridică. Pentru dezvoltări, a se vedea Raluca Dimitriu, Competenţa teritorială în litigiile de muncă. Unele ezitări, în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2025. [Marinela Cioroabă]
RIL: Ca urmare a recunoasterii calitatii procesuale active a organizatiilor sindicale, urmeaza ca, în actiunile formulate de sindicate in numele membrilor lor, in aplicarea dispozitiilor art. 269 C. muncii, sa
In ceea ce priveste competenta materiala, avand in vedere dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. pr. civ. rezulta ca instanta cu plenitudine de competenta in materia conflictelor de
Avand in vedere dispozitiile art. 19 C. pr. civ., in materia conflictelor de munca privitoare exclusiv la bunuri, de ex. plata drepturilor salariale neachitate, despagubiri pentru prejudiciile suferite in executarea
Prin instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul se înţelege instanţa în raza căreia se află sediul social, iar nu vreunul dintre sediile secundare.
Speța are ca obiect o cerere formulată de un cetățean sârb cu domiciliul și reședința în Serbia împotriva unui fost angajator român privind plata unor drepturi salariale restante. În cadrul