Articole

Art. 229 [definitia legala si obligativitatea contractului colectiv de munca]

(1) Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 10 salariaţi.
(3) La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere.
(4) Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor.
(5) Contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate şi grup de unităţi sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare.

#01893

Încheierea contractului colectiv de muncă nu reprezintă o consecinţă obligatorie a negocierii colective.

#01894

Obligatia de a negocia contractul colectiv de munca este o obligatie de diligenta.

#01895

Obligaţia de a negocia contractul colectiv de muncă este o obligaţie de diligenţă, iar nu de rezultat. Prin urmare, încheierea contractului colectiv de muncă nu este obligatorie la nici

#01896

În cazul în care nu s-a putut realiza interpretarea contractului colectiv de muncă prin acordul părţilor sau prin aplicarea regulilor din Codul civil privind interpretarea, devine incidentă regula potrivit

#01897

Daca interpretarea contractului colectiv de munca nu se poate face prin consens, urmeaza a se aplica dispozitiile dreptului comun, adica art. 977-985 C. civ. (textele corespondente din noul Cod civil,

#01898

O prima regula aplicabila interpretarii contractului colectiv de munca este interpretarea prin consens, cu consecinta acordului partilor cu privire la clauza neclara, acord ce va imbraca forma unui act aditional

#01899

Durata contractelor individuale de munca nu face obiectul negocierii colective, si prin urmare, contractul colectiv de munca la nivel de unitate nu poate contine reglementari cu privire la acest aspect.

#01900

Incheierea contractelor colective de munca este carmuita de principiul autonomiei de vointa si de principiul libertatii de negociere a partilor, ceea ce permite partilor sa cuprinda in contractul colectiv de

#01901

Se apreciază că clauzele care pot fi cuprinse în contractele colective de muncă se pot grupa în trei categorii: clauze cu privire la drepturi ale salariaţilor pe care legea le

#01902

Întrucât obligaţiile sunt instituite prin norme juridice cu caracter de excepţie, care sunt de strictă interpretare şi având în vedere caracterul permisiv al normelor juridice privitoare la încheierea contractului colectiv

Art. 231 [definitia legala]

Prin conflicte de munca se intelege conflictele dintre salariati si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca.

Art. 2311 [concilierea conflictelor individuale de muncă]

(1) Accesul neîngrădit la justiție este garantat de lege. În cazul unui conflict individual de muncă, părțile vor acționa cu bună-credință și vor încerca soluționarea amiabilă a acestuia.
(2) În vederea promovării soluţionării amiabile şi cu celeritate a conflictelor individuale de muncă, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot cuprinde în contract o clauză prin care se stabileşte că orice conflict individual de muncă se soluţionează pe cale amiabilă, prin procedura concilierii.
(3) Prin conciliere, în sensul prezentei legi, se înțelege modalitatea de soluționare amiabilă a conflictelor individuale de muncă, cu ajutorul unui consultant extern specializat în legislația muncii, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.
(4) Consultantul extern specializat în legislația muncii prevăzut la alin. (3), denumit în continuare consultant extern, poate fi un avocat, un expert în legislația muncii sau, după caz, un mediator specializat în legislația muncii, care, prin rolul său activ, va stărui ca părțile să acționeze responsabil pentru stingerea conflictului, cu respectarea drepturilor salariaților recunoscute de lege sau stabilite prin contractele de muncă. Onorariul consultantului extern va fi suportat de către părți conform înțelegerii acestora.
(5) Părțile au dreptul să își aleagă în mod liber consultantul extern.
(6) Oricare dintre părți se poate adresa consultantului extern în vederea deschiderii procedurii de conciliere a conflictului individual de muncă. Acesta va transmite celeilalte părți invitația scrisă, prin mijloacele de comunicare prevăzute în contractul individual de muncă.
(7) Data deschiderii procedurii de conciliere nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la data comunicării invitației prevăzute la alin. (6). Termenul de contestare a conflictelor de muncă se suspendă pe durata concilierii.
(8) În cazul în care, ca urmare a dezbaterilor, se ajunge la o soluție, consultantul extern va redacta un acord care va conține înțelegerea părților și modalitatea de stingere a conflictului. Acordul va fi semnat de către părți și de către consultantul extern și va produce efecte de la data semnării sau de la data expres prevăzută în acesta.
(9) Procedura concilierii se închide prin întocmirea unui proces-verbal semnat de către părți și de către consultantul extern, în următoarele situații:
a) prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;
b) prin constatarea de către consultantul extern a eșuării concilierii;
c) prin neprezentarea uneia dintre părți la data stabilită în invitația prevăzută la alin. (7).
(10) În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, precum şi în cazurile prevăzute la alin. (9) lit. b) şi c), orice parte se poate adresa instanţei competente cu respectarea prevederilor art. 269, în vederea soluţionării în totalitate a conflictului individual de muncă.

Art. 233 [scopul]

Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.

Art. 234 [definiţia legală şi libertatea grevei]

(1) Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi.
(2) Participarea salariaţilor la grevă este liberă. Nici un salariat nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la o grevă.
(3) Limitarea sau interzicerea dreptului la grevă poate interveni numai în cazurile şi pentru categoriile de salariaţi prevăzute expres de lege.

Art. 235 [protecţia greviştilor]

Participarea la grevă, precum şi organizarea acesteia cu respectarea legii nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor salariaţilor şi nu pot avea drept consecinţă sancţionarea disciplinară a salariaţilor grevişti sau a organizatorilor grevei.

#01940

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor şi a organizatorilor grevei, este necesar ca greva să fi fost declarată sau continuată ilegal, instanţa judecătorească să fi decis încetarea grevei, să

#01941

Producerea de catre salariat, in timpul grevei, a unor daune in patrimoniul unor terti, nu atrage raspunderea angajatorului, in calitate de comitent pentru faptele prepusului, in temeiul art. 1000 alin.

#01942

Se poate angaja răspunderea disciplinară a salariatului care participă la o grevă ilegală. Astfel, pe perioada grevei ilegale nu se suspendă contractul de muncă, ceea ce înseamnă că salariatul

#01943

În cazul suspendării grevei sau declarării ei ilegale de către instanţa judecătorească, salariaţii care organizează sau participă în continuare la grevă vor răspunde disciplinar faţă de angajator, putând fi

#01944

Efectul suspensiv al grevei este înlăturat cu efect retroactiv, în cazul declarării grevei ca ilegale, începând cu momentul la care a devenit ilegală. Prin urmare, din acest moment ne

#01945

Avand in vedere ca pe durata grevei contractul de munca este suspendat, salariatul neavand obligatia de a presta munca, rezulta ca, practic, el nu poate prejudicia angajatorul prin fapte aflate

#01946

Având în vedere natura civil-delictuală a răspunderii organizatorilor grevei ilegale, este admisibilă cererea de acordare a daunelor morale, formulată de angajator.

#01947

Răspunderea organizatorilor grevei pentru prejudiciile produse prin declararea sau continuarea nelegală a grevei, este o răspundere civilă delictuală. Dacă greva a fost organizată de sindicat, desigur că răspunderea va

#01948

Având în vedere inexistenţa unei relaţii contractuale privitoare la condiţiile declanşării şi continuării grevei, între organizatorii acesteia şi angajator, răspunderea primilor, în cazul grevei ilegale este o răspundere civilă delictuală,

#01949

În cazul grevei organizate, declanşate cu încălcarea legii, răspunderea aparţine celor care au decis încetarea colectivă a lucrului, adică liderii de sindicat sau reprezentanţii salariaţilor. De regulă, salariaţii care

Art. 236 [sediul materiei]

Modul de exercitare a dreptului de grevă, organizarea, declanşarea şi desfăşurarea grevei, procedurile prealabile declanşării grevei, suspendarea şi încetarea grevei, precum şi orice alte aspecte legate de grevă se reglementează prin lege specială.

Art. 237 [inspecţia muncii]

Aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă este supusă controlului Inspecţiei Muncii, ca organism specializat al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Art. 240 [completarea registrului unic de control]

Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, in cazul controalelor care au ca obiectiv depistarea muncii fara forme legale, inspectorii de munca vor completa registrul unic de control dupa efectuarea controlului.

Art. 241 [întocmirea]

Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Art. 242 [elemente de continut]

Regulamentul intern cuprinde cel putin urmatoarele categorii de dispozitii:
a) reguli privind protectia, igiena si securitatea in munca in cadrul unitatii;
b) reguli privind respectarea principiului nediscriminarii si al inlaturarii oricarei forme de incalcare a demnitatii;
c) drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor;
d) procedura de soluționare pe cale amiabilă a conflictelor individuale de muncă, a cererilor sau a reclamațiilor individuale ale salariaților;
e) reguli concrete privind disciplina muncii in unitate;
f) abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinara;
h) modalitatile de aplicare a altor dispozitii legale sau contractuale specifice;
i) criteriile si procedurile de evaluare profesionala a salariatilor;
j) reguli referitoare la preaviz;
k) informaţii cu privire la politica generală de formare a salariaţilor, dacă există.

#01973

Regulamentul intern nu poate institui alte sancţiuni disciplinare, nici în plus, nici prin substituire sau agravare faţă de cele prevăzute în Codul muncii sau alte reglementări speciale.

#01974

In temeiul art. 242 lit. g) C. muncii se pot stabili prin regulamentul intern detalii concrete privind derularea procedurii disciplinare, cum ar fi persoana - in realitate functia acesteia -

#01975

Având în vedere că prezentarea salariatului la convocarea efectuată în vederea cercetării disciplinare reprezintă un drept al acestuia, iar nu o obligaţie, nu este admisibilă instituirea, prin regulamentul intern sau

#01976

In temeiul dispozitiilor art. 242 lit. f) C. muncii, regulamentul intern poate defini abaterea disciplinara grava, poate enumera astfel de fapte sau poate preciza ca anumite fapte constituie abateri disciplinare

#01977

Principalul rol al regulamentului intern este de a reglementa chestiuni de ordin disciplinar, ce vizeaza nu numai indeplinirea obligatiilor de serviciu, ci si aspecte ce tin de realizarea obiectului de

#01978

Regulamentul intern poate acorda salariatilor drepturi suplimentare, insa nu poate institui obligatii suplimentare in sarcina acestora, ci poate numai sa concretizeze obligatiile stabilite deja prin lege; corelativ, angajatorul nu isi

#01979

Spre deosebire de criterii, procedurile de evaluare profesionala a salariatilor nu implica obtinerea acordului salariatului.

Art. 243 [informarea salariaţilor]

(1) Angajatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, şi de a face dovada îndeplinirii acestei obligaţii.
(2) Aducerea la cunoştinţa salariaţilor a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului şi să poată fi stocat şi printat de către acesta.
(3) Regulamentul intern îşi produce efectele faţă de salariat de la momentul luării la cunoştinţă a acestuia.
(4) Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

Art. 244 [modificarea]

Orice modificare ce intervine in continutul regulamentului intern este supusa procedurilor de informare prevazute la art. 243.

Art. 245 [controlul legalităţii]

(1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.
(2) Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenţa instanţelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluţionare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

Art. 246 [obligativitatea]

(1) Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(2) În cazul angajatorilor înfiinţaţi după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data dobândirii personalităţii juridice.

Art. 247 [definiţia legală a răspunderii disciplinare]

(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

#01993

Numai agentul de muncă temporară, nu şi utilizatorul, poate aplica salariatului temporar sancţiuni disciplinare, având în vedere că nu există raporturi contractuale decât între aceştia. Însă salariatul este ţinut

#01994

Salariatul delegat care comite abateri disciplinare va răspunde disciplinar numai faţă de angajatorul care l-a delegat.

#01995

De regulă, aplicarea sancţiunilor disciplinare salariatului detaşat se va face de către angajatorul la care a fost detaşat, cu excepţia anumitor sancţiuni, care pot fi aplicate numai cu condiţia

#01996

Pe durata detaşării angajatorul la care s-a efectuat detaşarea va putea aplica sancţiuni disciplinare salariatului numai cu acordul angajatorului care a dispus detaşarea, iar concedierea disciplinară va putea fi

#01997

Caracterul intuitu personae al contractului individual de muncă imprimă un caracter strict personal răspunderii disciplinare. Prin urmare, în această materie nu putem vorbi despre răspundere pentru fapta altei persoane şi

#01998

Răspunderea disciplinară este strict personală, ceea ce înseamnă că este inadmisibilă atât transmiterea ei către moştenitori, cât şi răspunderea pentru fapta altuia.

#01999

Răspunderea disciplinară are caracter intuitu personae, neputând fi transmisă către moştenitori.

#02000

Răspunderea disciplinară are caracter intuitu personae, la fel ca şi contractul individual de muncă, nefiind admisibilă răspunderea pentru fapta altuia.

#02001

Este admisibil cumulul răspunderii disciplinare cu alte forme de răspundere juridică, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului non bis in idem. Astfel, dacă abaterea disciplinară a

#02002

Este admisibil cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală. Însă procedura disciplinară nu poate fi declanşată în cazul în care salariatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu