(1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.
(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 254 si urmatoarele.
CAPITOLUL 3 – Răspunderea patrimonială
Art. 254 [raspunderea salariatului]
(1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
#02468
Întocmai ca în dreptul comun al răspunderii contractuale, şi în dreptul muncii forţa majoră, cazul fortuit şi fapta terţului constituie cauze exoneratoare de răspundere. În plus faţă de dreptul
#02469
Din dispozitiile art. 254 alin. (1) C. muncii rezulta ca forta majora si cazul fortuit sunt cauze exoneratoare de raspundere pentru salariat. In ceea ce priveste distinctia dintre ele, trebuie
#02470
Forţa majoră, ca împrejurare care înlătură răspunderea patrimonială a salariatului, se caracterizează prin invincibilitatea evenimentului, iar cazul fortuit prin imprevizibilitatea acestuia.
#02471
Forţa majoră, ca împrejurare exoneratoare de răspundere, constituie un eveniment exterior, absolut imprevizibil şi absolut invincibil, în vreme ce cazul fortuit reprezintă un eveniment intern, privitor la persoana celui
#02472
Starea de necesitate este o cauză exoneratoare de răspundere în condiţiile stabilite de dispoziţiile Codului penal. Această afirmaţie se sprijină pe argumentul de interpretare logică a fortiori. Astfel, dacă
#02473
Riscul normal al serviciului, ca împrejurare care înlătură răspunderea patrimonială a salariatului, are două componente: riscul normat şi riscul nenormat. Riscul normat priveşte pierderile inerente procesului de producţie, pentru
#02474
Riscul serviciului constituie cauză exoneratoare de răspundere pentru salariat. Riscul serviciului poate fi definit ca ansamblul efectelor prejudiciabile pe care le produc factori inerenţi procesului muncii, care, atunci când
#02475
Riscul normal al serviciului este exonerator de răspundere în cazul pierderilor inerente procesului muncii. Riscul normal al serviciului cuprinde riscul tehnologic, iar nu şi riscul uman, adică pierderile generate
#02476
Pagubele datorate riscului normal al serviciului reprezintă acele pagube care sunt inerente procesului muncii. Putem întâlni două categorii de risc al serviciului: normat şi nenormat. Riscul normat se regăseşte
#02477
Are efect exonerator de răspunderea numai executarea ordinului legal de serviciu; în cazul ordinului vădit ilegal, se va angaja răspunderea salariatului.
Art. 255 [divizibilitatea raspunderii salariatilor]
(1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
Art. 256 [restituirea sumelor nedatorate şi bunurilor necuvenite]
(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
Art. 257 [reţinerile din salariu]
(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.
Art. 258 [reţinerile după încetarea contractului de muncă]
(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Art. 259 [executarea silită de drept comun]
În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.