(1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.
(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 254 si urmatoarele.
CAPITOLUL 3 – Răspunderea patrimonială
Art. 254 [raspunderea salariatului]
(1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
#02488
Poate fi angajata raspunderea patrimoniala a consilierului juridic intemeiata pe lipsa actionarii in judecata a debitorului inauntrul termenului de prescriptie sau pe lipsa declansarii procedurii de executare silita a debitorului
#02489
Conditia vinovatiei salariatului, ca element al raspunderii patrimoniale, se prezuma, in temeiul art. 1548 din noul Cod civil, care a preluat solutia din vechea reglementare – art. 1082 din vechiul
#02490
Este întemeiată acţiunea formulată de angajator având ca obiect restituirea de către fostul salariat, care şi-a dat demisia după de 10 luni de serviciu, a sporului de vechime de
#02491
Dispoziţiile art. 23-26 din Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie relativă de culpă în sarcina gestionarului, ceea ce înseamnă că angajatorul nu trebuie să probeze decât existenţa prejudiciului aflat
#02492
6;n cazul în care la bunurile aflate în gesiunea contestatorului au avut acces mai multe persoane, din dispoziţia conducătorului unităţii, fără ştiinţa gestionarului, este răsturnată prezumţia de culpă în
#02493
Prejudiciul produs in patrimoniul societatii ca urmare a anularii ca netimbrat a recursului declarat de aceasta, este imputabil directorului coordonator. Astfel, fapta cauzatoare de prejudicii a directorului consta in lipsa
#02494
Nu se poate retine existenta unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii in sarcina fostei salariate director general adjunct, constand in efectuarea de cheltuieli nejustificate in numele societatii angajatoare prin cumpararea
#02495
Nereglementarea de catre actualul Cod al muncii a angajamentului de plata ca temei pentru urmarirea silita a salariatului nu atrage nulitatea angajamentului de plata. Se poate insa pune in discutie,
#02496
Actualul Cod al muncii a inlaturat institutia deciziei de imputare, singura modalitate prin care in prezent angajatorul se poate despagubi fiind calea angajarii raspunderii patrimoniale a salariatului, in conditiile art.
#02497
În sarcina salariatului gestionar funcţionează o prezumţie legală de culpă, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 22/1969, cu privire la lipsurile în gestiune.
Art. 255 [divizibilitatea raspunderii salariatilor]
(1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
Art. 256 [restituirea sumelor nedatorate şi bunurilor necuvenite]
(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
Art. 257 [reţinerile din salariu]
(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.
Art. 258 [reţinerile după încetarea contractului de muncă]
(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Art. 259 [executarea silită de drept comun]
În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.