CAPITOLUL 3 – Răspunderea patrimonială

Art. 253 [raspunderea angajatorului; actiunea in regres]

(1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.
(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 254 si urmatoarele.

Art. 254 [raspunderea salariatului]

(1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

#02398

Evaluarea prejudiciului se face in conformitate cu dispozitiile Codului civil, ca drept comun aplicabil. Creanta reprezentand prejudiciu va produce dobanzi, conform art. 1489 si urm., art. 1516 C. civ., coroborate

#02399

Urmeaza a se aplica dispozitiile art. 254 C. muncii privind raspunderea patrimoniala a salariatilor si in cazul gestionarilor, fiind implicit si partial modificate dispozitiile art. 22-23 din Legea 22/1969 privind

#02400

Gestionarii şi militarii nu cad sub incidenţa dispoziţiilor Codului muncii privitoare la răspunderea patrimonială, în privinţa acestor categorii de salariaţi fiind aplicabile reglementări speciale, respectiv Legea nr. 22/1969 pentru

#02401

În cazul în care paguba a fost cauzată de gestionar şi de un alt salariat, care nu are calitatea de gestionar, nu se vor aplica dispoziţiilor Codului muncii în

#02402

Este de natură civilă, nefiind o răspundere de dreptul muncii, răspunderea funcţionarilor publici, astfel cum dispune Legea nr. 188/1999.

#02403

În ipoteza în care persoana care a cauzat prejudiciul se află în raporturi de muncă incomplete, atipice cu angajatorul, cum ar fi medicii din policlinicile cu plată, profesorii şi

#02404

Având în vedere că elevii şi studenţii nu sunt părţi într-un raport juridic de muncă, ei nu vor răspunde patrimonial în condiţiile Codului muncii, fiindu-le în schimb aplicabile dispoziţiile

#02405

Raspund patrimonial pentru pagubele pricinuite angajatorului atat minorii intre 15 si 16 ani, cat si minorii intre 16 si 18 ani. Specificul raspunderii minorului fata de raspunderea altor categorii de

#02406

In acceptiunea art. 254 alin. (1) C. muncii, fapta ilicita cauzatoare de prejudicii susceptibila sa atraga raspunderea patrimoniala a salariatului este orice fapta comisiva sau omisiva savarsita in exercitarea atributiilor

#02407

Fapta prejudiciabilă care atrage răspunderea patrimonială a salariatului trebuie să fie săvârşită în legătură cu munca. Sfera noţiunii este mai largă decât cea a noţiunii de faptă săvârşită în

Art. 255 [divizibilitatea raspunderii salariatilor]

(1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.

Art. 256 [restituirea sumelor nedatorate şi bunurilor necuvenite]

(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.

Art. 257 [reţinerile din salariu]

(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.

Art. 258 [reţinerile după încetarea contractului de muncă]

(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Art. 259 [executarea silită de drept comun]

În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.