(1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.
(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 254 si urmatoarele.
CAPITOLUL 3 – Răspunderea patrimonială
Art. 254 [raspunderea salariatului]
(1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
#02408
În cazul în care fapta prejudiciabilă nu este în legătură cu atribuţiile de serviciu, cum ar fi situaţia în care salariatul foloseşte în interes personal un bun al angajatorului,
#02409
Nu sunt incidente regulile din Codul muncii privind răspunderea patrimonială a salariatului, ci regulile dreptului civil, în cazul în care salariatul săvârşeşte fapta prejudiciabilă în timpul programului de lucru,
#02410
Atrage răspunderea patrimonială a salariatului, potrivit dreptului muncii, numai fapta acestuia săvârşită în legătură cu munca, adică în executarea unui contract individual de muncă valabil încheiat. Pe cale de
#02411
Fapta comisivă sau omisivă a salariatului, ca element al răspunderii patrimoniale a acestuia, presupune fie neexecutarea atribuţiilor sau a obligaţiilor de serviciu, fixate prin fişa postului sau norme legale,
#02412
Va răspunde patrimonial în temeiul dispoziţiilor Codului muncii salariatul din vina căruia nu s-au recuperat creditele prescrise.
#02413
Răspunde faţă de angajator persoana din vina căreia nu s-a executat hotărârea judecătorească de reintegrare în funcţie, pentru despăgubirile plătite salariatului reintegrat pentru perioada cuprinsă între pronunţarea hotărârii şi
#02414
Răspunderea presupune vinovăţia salariatului, care trebuie dovedită de angajator.
#02415
Salariatul răspunde patrimonial în temeiul dispoziţiilor Codului muncii, indiferent de forma de vinovăţie: culpă directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă. Gradul de vinovăţie are relevanţă doar în cazul în care
#02416
Prezumţia de culpă, specifică răspunderii civile contractuale, nu operează, ca regulă, în dreptul muncii, cu o singură excepţie, şi anume situaţia gestionarului, prezumat vinovat în caz de lipsuri cantitative
#02417
Avand in vedere dispozitiile cu caracter general continute in art. 272 C. muncii, spre deosebire de dreptul comun, nu va opera prezumtia de culpa in sarcina salariatului. Exista o singura
Art. 255 [divizibilitatea raspunderii salariatilor]
(1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
Art. 256 [restituirea sumelor nedatorate şi bunurilor necuvenite]
(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
Art. 257 [reţinerile din salariu]
(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.
Art. 258 [reţinerile după încetarea contractului de muncă]
(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Art. 259 [executarea silită de drept comun]
În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.