(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
#02053
Având în vedere că decizia de sancţionare disciplinară a fost anulată de însăşi unitatea intimată printr-o decizie ulterioară, contestaţia a rămas fără obiect.
#02054
Constituie abatere disciplinară, care justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, fapta salariatului de a intra în bunkerul de gips de la moara de ciment, fără acordul şefului ierarhic,
#02055
Faptele săvârşite de contestator constituie abateri disciplinare, iar decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia este întemeiată. Astfel, declaraţiile de martori confirmă faptul că contestatorul –
#02056
Nu se poate reţine caracterul ilicit al faptei imputate reclamantului contestator constând în sustragerea de material lemnos din patrimoniul angajatorului, având în vedere că, astfel cum au declarat martorii,
#02057
Nu constituie abatere disciplinară, având în vedere că nu s-a încălcat nici o atribuţie de serviciu, fapta salariatului care, împreună cu un alt salariat, a exprimat la locul de
#02058
Jurisprudenţa franceză a decis că este legală concedierea pentru culpă gravă a salariatului, aflat în termenul de preaviz, care a criptat computerul de serviciu blocând accesul angajatoruilui la acesta, deşi
#02059
Potrivit jurisprudenţei franceze, nu este legală concedierea disciplinară a salariatului pentru motive care nu sunt legate de persoana sa. Astfel, un simplu risc de conflict de interese legat de prezenţa
#02060
Este legală decizia angajatorului de a desface disciplinar contractul de muncă al salariatului care a absentat nemotivat de la locul de muncă în ultimele două zile ale termenului de preaviz
#02061
Nu constituie abatere disciplinara refuzul salariatului de a recunoaste prejudiciul stabilit de angajator prin nota de constatare sau refuzul de a incheia un acord privind recuperarea pagubei, potrivit procedurii stabilite
#02062
Nu constituie abatere disciplinară a directorului sucursalei fapta de a nu întocmi procesele-verbale ale şedinţelor Comitetului director, având în vedere că între atribuţiile directorului de sucursală se numără organizarea şi